Viața

 

Viața

                                                        Dragostea, Istorie, Credință

                                                        V            D            I             C

Partea I

 

Mări cu mări se unesc prin strâmtori

Pe Cer sunt norii etern trecători

Piscuri de munte întrec înălțimi

Răspunsul la toate: sunt numai mărimi.

 

Mările mici, la țărm sclipitoare

Visau negreșit să devină oceane

Soarele și Luna în zodie cerească

Încheiase un pact pe rând să strălucească

O lege a fost dată să fie pentru toți

Ca pacea unei zile, liniștea unei nopți

In Univers veghează Frumoasa Existență

Ce l-a creat pe om în gradul de prezență.

 

Avem întinderea cuprinsă până-n zări

Stele, Pământ, Planete, un Soare...și pe noi

Ce ne-a fost dat să știm din Sfinte Profeții 

Că zile pot fi scurte și ani -s mai pustii?

 

 

Lumea ce-a fost cu oamenii pretinși

Au sfârșit în taina ochilor închiși

Un glas șoptit din Cer ce i-a durut

Pământule  și noi suntem din lut.

 

Răsfrângă-se Cerul pe-al privirilor stal

Cu minte albastră și ochi de cristal

Te caut în lumină, frumoasă ce ești

Prin norii magnifici ca flamuri cerești.

Viața își scrie cursul din plin,

Sub boltă se adună destin cu destin.

În prag de lumină din măr am mușcat

Cealaltă jumătate l-am dat pe-un sărutat.

 

Familia o floare cu petale de soi

Își dăinuie parfumul de la antici la noi

Un ciclu de viață frumos ce învie

Apus, răsărit, răsărit să se știe

 

Ce gânduri, dorințe, un lanț de fiori

Pe stradă nu-s atâtea parfumuri de flori

Mi-a răsărit în suflet izvorul fierbinte

Să trăiesc, să iubesc, să fac pași înainte.

 

 

Căci eu o iubeam cu timp dinainte,

Te plimba-i în rochie pe alee, cuminte

Când păsări cu clop umblau rotocol

Să îți vină iubitul de care ți-e dor.

 

Te întâlneam și amuțeam în cuvinte

Era tot mai dulce, cu buze lipite

Iubire în noapte spre zi de smarald

Să-ți fiu lângă suflet era tot mai cald.

 

Mireasă aleasă din pulberi de stele

Te îmbrățișam adesea în brațele mele

Nestinsa dorință și focul din noi

Ne țineau înlănțuiți până în zori.

 

Cât este iubirea de sfântă povață

De nu o știi bine, ea te învață

Cu tine desculță, cu tine la masă

Mișcarea Pământului era mai frumoasă.

 

Iar apoi în imagini ascunse de noi

Timpul nu își înalță umerii goi

Din focul iubirii o stea s-a născut

Pe fila unui început să lase un sărut.

 

Când totul se mișcă, mișcarea-i în toate

Pământul e agent cu valori numărate

Plutește-n traiect, un drum ca de fier

Îl poate întoarce o pârghie-n Cer

Iar din stele cititoare curg idei inovatoare

Cânt, frământ, penel, ninsoare

Toate sunt sub încercare.

 

Însă râul vieții în soare

S-a grăbit să ajungă-n mare

Dinspre deal în tropot

Spre câmpii desculț

Născut e din izvoare 

Cu ramurile-n munți.

Din mări mari tăinuitoare

Se nasc valuri sclipitoare

Ce fac spume și alta zic

Atunci închei și mă dezic.

Când soarta își întinde malurile reci

Viața e doar puntea peste care treci.

Când totul era sigur, un reazem, un loc

Norocul se ia să nu fie deloc.

Când puterea bolii îi haină, rapace

Iscusința minții nu poate s-o împace.

 

Când vezi suferința, tu totuși mai speri

Sub învelișul bolii-s popoare de dureri.

Într-o noapte plânsă cu ninsori rebele

Plecași în veșnicia nestinselor mistere.

 

Când stelele cad să nu se ridice

Sunt doar frânturi de imagini grăbite.

Când oamenii mor să se ridice

Ei lucesc pe bolta stelelor căzute.

 

O rază din cer peste cernita față

Despre iubirea curată ne învață

Cu ochii închiși sub giulgi de mătasă

Nu-i așa, copile, că e tot frumoasă?

El ți-a adus năframa pe care o purtai

Când vă jucați de-a toamna belșugul în alai

Când se număr zilele, tu mamă nu mai ai

El te-a atins cu o floare în timp ce tu dormeai

-       De ce petala florii n-are puteri astrale,

      Să  te privească o clipă din somn să te mai scoale?

-       De ce fulgii de nea nu sunt mai simțitori

Când iți cad pe umeri, tu să nu mai mori?

Ei își au din datini culoarea lor divină

Peste care pacea-i suprema eroină.

De ce nu-i moartea un popas cu o moarte întâi mai mică

Al păsărilor cârd se duc, revin și se ridică.

O datină lumină, o datină țărână

Toate idealurile în grabă se sfărâmă.

 

 

Temutele zile cu negru la chenar

Sunt triste amintiri rămase-n calendar

Iar în glasul stării, picurii de ploaie

Sunt lacrimile vremii trecătoare.

 

Sfântă Lumină, în grija ta să îi ai

Pe toți copiii lumii , negri sau bălai.

Și mai ține-i, Doamne, ține-i pe părinți

Cu muguri falnici, de viață răsăriți.

 

Peste totul, toate, s-a tras ca o cortină

Vremuitoarelor plăceri cu unda în lumină.

Refuzam să cred în ale sorții date

Închipuiam povestea cu o floare prin palate.

Mai vino, luntre, pe la noi la pas cu vrednicie

Și ne lasă un cuvânt care să ne adie.

Pământul cel cu ape, tu le ai pe toate

De ce este sfârșitul viselor curate?

 

Și nu e mult de atunci, împrejurare-aleasă

Când am primit cadou minunea cea cerească

Să fericească zile și nopțile de veghe –

Așa era femeia visurilor mele.

Am revăzut viața cu al tainelor loc

Împreunată acum de absentul noroc

Am înțeles atunci din vocea unui sunet

O coardă ce vibrează în dureri și plânset.

 

 

 

Stăruiam pe ceruri tot mai rebele

Să fie scris iertare și viață să iți deie.

De ai avea credință cât bobul de muștar

Ai spune muntelui: te muți din altar.

Aș fi stârnit furtună din soare și vânt

Și aș fi adus toți morții înapoi pe Pământ

În calești de aur cu jugul răsfrânt

Pentru jalea lăsată și dorul din gând

Cu eroi, cu genii, artiști sau trudași

Adunând o sumă în careul de ași.

Și cu mari nădejdi, umbrite acum și ele

Au primit iertarea gândurile mele

Și eu am credință, o credință a mea

Însă nu-i cât bobul, nu-i atât de grea.

Am strigat un tunet, am strigat la mare

Ce durere-n lume poate fi mai mare

Decât să pierzi iubirea vieții vorbitoare?

Un scenariu repetat stă scris pe o piatră

Când să te bucuri de roade, e iarnă.

Voiam o minune, și-o iubeam cu încântare

Dar unda din suflet cu neagra-i culoare

Amalgam de dulce și amar uneori

Dăruind iubirii lacrimi și flori.

 

 

În luna în care cadouri ea primea,

I-am scris VIS DE IUBIRE pe o palmă de stea

Făclie din zile ce vin și-apoi trec

Anii numărați pe oameni îi petrec.

 

O pasăre în zbor cu elanul de damă

Știe ce înseamnă suferința umană?

Unduinduși penajul, coboară și urcă

Una valsează și unul se uită

În suflet durerea-i mai grea ca o stâncă.

Partenerul ei, un tânăr aspirant,

Prinos de libertate și de cântec dat

Avea duioșie în glas și pe maluri

Era neîntrecut, susținea recitaluri.

Un joc de iubire, cu fast triumfal

Privea adesea marea în vizită la mal

În mantie albă cu guler brodat

Pe cerul albastru linii a brăzdat

Destin eșuat pe un lac înghețat.

Pe câmpul cu raze și fără de flori

Înghețul restrânge a sale culori

Am văzut pe marea la țărm înghețată

Reflexii ce arătau portretul ei de fată.

 

 

O lacrimă pe un tărâm străin,

O viață de nuanța a unui crin,

O zi în care m-ai făcut să plâng;

La tine lacrimile nu-mi ajung.

 

O stea pe drumul veșnic ea a întâlnit

Să îi sărute mâna unui nou venit

Și dintre toți ce au primit cununa

Ea a primit în dar căldura și lumina.

Femeie, minune cum ai fost mereu

Te-a cuprins pe tine Raiul lui Dumnezeu

Căci plânsetul tău era mai sfânt ca al meu.

Vântul se va înteți

Să facă rond din inimi

Atunci când tu le vei privi

Să le surprinzi oftatul.

Corul inimii de flori

Simfonia de culori

Pelerin la porți de vânt

Ești prezentă n- ai cuvânt. 

În zile reci de iarna înghețul se însoară

Cu viscole, troiene ce inimi doboară

Ca mai apoi dorita primăvara

S-aducă iar dezghețul în inimi și afară

Și florile de gheață, născute flori de câmp.

 

În vremurile triste care au urmat,

Un ghiocel de aur fața și-a arătat

El a pătruns în viață cu atâta ardoare

Să își arate floarea, micuța roditoare

Apoi ca martor asistent nu glăsuiește mult

Emoția-s cuvinte dăruite și un sărut.

.             .             .            .            .            .            .            .            .

 

Pe strada în care au curs lacrimi, fiori

Cu fața spre Cer stau două surori.

Două biserici, două surori,

Aceeași credință, un tom de valori.

Pe ziduri groase la sfârșit de nins

Lacrimi în suspine iar s-au mai prelins

Pe una sta cocoșul și nu-i niciun apus

În alta pictori cu geniu imagini au compus.

La răsărit biserici cu același legământ

De pace, de iubire și de Sfânt Cuvânt.

Pe lespezi de piatră cu genunchii plecați

Se ruga o tânără pentru prieteni și frați.

Cu glasul melodic și lacrimi mărgele

Se înalță a ei rugă până la stele.

E ușă în Cer, lumină vegheată

Cuvintele rostite de tânără fată.

              De la Atlantic spre Ural

Stă credința în altar

Și trecând prin anii grei

Sunt active toate trei.

Pământul le unește pe a credinței flori

În fuior de lumină prin poarta din nori.

Nicicând nu vă mai curgă lacrimi în brâu

Biserici, mireasă a Fiului de Grâu.

Păstrătoare aminte, învață-ne de vrei

Mântuitorul nostru, apostolii evrei

Ne-a unit credința în hotarul unor țări

Să închidem pasul cruntelor dureri.

Pe întinderi vaste se aproprie de chei

Nu atât credința, slăvitul obicei.

              Și acum perdeaua-i ruptă

              Ce se scrie-n cer nu uită

              Se știe în Sfânta Cerească

              Că greșeală-i omenească.

              Din reforme în reforme

              Noi am pus credința-n forme

              Dar porunca ce s-a dat

              E cuvântul explicat:

„A grăit prin prooroci:

Într-una Sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. ”

Și la toți câți sunt în lume

Doar urări și gânduri bune

Fiecare își aleagă

Calea, drumul sau povara.

.             .             .

 

 

 

Răstălmăcim idei uniți toți prin cuvânt

Să zidim, dar, poarta vechiului frământ

La Geneva, Londra, Paris, peste tot

Creștinii cu creștini prin lanțuri de foc

Spre disprețul cinstei, a vieții fară preț

S-au luat decizii cu rugul interpret...

Să împodobim azi țelul cu un loc de habitat

Să vină cât mai multe lebede pe lac.

Săvârșind reforme sub numele creștin

La împărțirea pâinii, al sângelui divin:

In numele Domnului    In nomine Domini

              Cei din lumea rotitoare

              Pentru voi, o întrebare

Întrebare cu avânt

Chiar la toți de pe Pământ:

Ce-ați făcut pentru credință

De îi atâta suferință?

Din războaie în războaie,

Pân' la marginea cea mare

Dacă înșiri anii pe ațe

Și-i înnozi cei fară pace

Sunt mai multe nodurele

Decât zbor de păsărele

Cine a scăpat din mână

Ordinea și pacea bună?

Ce-ați făcut să nu mai fie

Atât rău în omenire?

De credințe răsfirate

Mari atei sau fără date

Toți, un singur acuzat

Pentru sânge ce-i vărsat.            

 

 

.             .             .             .             .             .             .             .             .             .

 

Autor: Ismail Sorin