Sărmanul melc și-a sa povară
Când s-a născut n-a fost greșeală
Greșeală a fost când lupii răi
Hrăpăreți tot mai călăi
S-au înțeles la stâlp cu bec
Să-i fure hrana de la melc.
Jivine-au fost și-au să mai fie
Cu tupeu nemernicie
Bietul melc și viața lui
La mila hapsânului.
Vai de ea democrație
În a lupilor frăție.
Sărac melc s-aibă-o pâine
S-a dus până în țări străine
Lăsând copii, bunici, părinți
Să se roage la cei sfinți.
Lupilor, nici nu le pasă
Când poporul emigrează.
S-a ales praful de țară
Când și viespi se angajară.
Numai nori și rele minți
Peste țară cuibăriți!
Răi și hoți s-au tot unit
Iar pe melc l-au tot gonit.
Treceau ani fără noroc
Și veneau mai răi în loc
Să privească glia frunza
Cum îi fură lupii muza.
Atunci melcul cum să tacă
Când disprețul îl provoacă?
Fiecare melc în parte
Are setea de dreptate!
Când melcul vota să-i doară
I-au spus: pleavă socială!
În trădare și minciună
Ani cu ani se prind de mână
Nu-i mai rabdă nici Hristos
Anii seci, fără folos!
Licurici ce-n vremuri tulburi
Au servit pe lângă stâlpi
Au venit acum în piețe
Să-i provoace pe melcuți!
Greieri ce-au iubit arginți
S-au dezis și de părinți.
Cei cu ură l-au scuipat
Pe melc blând și cumpătat.
La protestul disperării
A venit cu steagul țării!
Căci credința l-a învățat
Să întoarcă obrazul celălalt.
Într-o țară cu dictate
Legile sunt sub lăcate!
Când să spargă cochilia
Lupul și-a tăiat gingia
Du-te lup mânat de rele
În străfunduri cu nuiele
Pe pământ în lumea mică
E mai harnică o furnică.
Nu-i botezul fără apă
Cum nu-i lege fără țeapă
Pe un sloi uitat de soare
Nu există o schimbare.
Spune-i Lunii melc cu glugă
Să mai tragă câte-o rugă
Să ne scape de acoliți
De șacali și parveniți
De un mare ticălos
Șarpe crud și veninos
Ce-a mușcat din omenie
Și-a făcut-o dușmănie.
Corul vulpilor servante
În minciună practicante.
În grădina Maicii Mare
Nu e loc pentru trădare!
Dulce-i cerul, trece luntrea
Iar melcul ajunge fruntea
Melcul cel vestit plugar
Are scoica ca hambar.
Țara sa cuvânt tezaur
Din filoanele cu aur.
Melcul care ține post
Să nu-și piardă al său rost
Moștenit de la strămoși!
În splendoarea de pe munte
Munții cei stâncoși , cărunți
Nu și-au plecat niciodată
Demnitatea consacrată!
Pe când setea de putere
Haita lupilor o încheie
O altă lume se ridică
Din cenușa risipită.
Autor: Sorin Ismail
