Veneția

Voi dezveli un tablou cu stimă de sine

Cântecul și arta să-i faci prieteni cu tine

În lagună-i albastru ce-i scris în istorii

Minunea din mare, o perlă a culturii.

Un stâlp e sublim dar mai multe împreună

Alătură vieții, valori noi , lumină

Turnuri înalte, statui lucitoare

Priveau împreună, apusul de soare...

A plecat galionul, tot mai mic se arată

Pe țărm sunt lacrimi pe obraz la o fată

Se preling ușor și-ating lin pământul

Despărțirea-i cauza ce îneacă cuvântul

Cât de pură, tandră e inima de fată!

Iubitul ei drag, nu va sosi la poartă.

Un cerc roșiatic se scufundă în mare

La orizont cu apa, zâmbea cu ardoare.

Privirea i-a rămas ațintită pe mare

Și inima, inima-i bate mai tare

Pe infinita mișcare  strecura viorele

Deși s-a făcut noapte iar pe cer, sunt stele

Ce e iubirea, oh, fată frumoasă?

Un gând emblematic ce mintea apasă.....

De vrei să atingi un vis cutezând

Înscrie pe apă nobilul gând

Prefă în cristale canale de apă

Închină-i un cântec,o odă, o faptă

Frumoase-i artiste: Veneția mamă.

Autor: Sorin Ismail

Melancolie

Eram și noi ca stele aprinse în boltă

Clipesc fermecător și se salută

Am dat cu zarul, n-ar fi trebuit

S-ajung pe malul fructului oprit.

A fost frumos, putea încă să fie

O depărtare făcea, dragostea mai vie

De ți-am intrat în suflet sau mai jos

Era un timp, ce picura frumos.

Nestinsele iubiri se sting ușor

De lacrimi, suferință și de dor

Te-aș fi dezmierdat, în miile de feluri

Să-ți fie viața lungă, tainele cu țeluri.

Am întins umil,  mâna spre cer

Să-mi întăresc nădejdea, să mai sper

A fost un înger, floarea mea curată?

Voi trăi dar poate n-oi ști niciodată.

Pe glorii, pe flamuri asemeni pe un zeu

Să le așterni mai sigur la muzeu.

Dragostea, nu-i un peron unde se-așteaptă

Iubiri ce au ales să se despartă.

Miroase a parfum și flori de tei

Mă trec și azi fiori și vărs scântei

Venise prea devreme, gingașul trofeu?

Taina aceasta o știe, bunul  Dumnezeu.

Azi, este moartă, demult ea nu mai este

Mi-a rămas în suflet, trista ei poveste

Pe marea stâncilor ce ies din mal

Printre copaci ce au crescut pe deal

Timpul va zidi al nostru legământ

Vom deveni uitare sau stele în timp trecut.

Autor: Sorin Ismail

Elegie

Raze dulci de soare curg

Triste-s crengile în crâng

De-o fi frunză care adie

Să se-aștearnă ca făclie.

Rugi; spre cer să cercetați

Voi prieteni, surori și frați

Nu urmați drumul cu jale

Și alte lucruri jertfitoare.

Să nu fie peste glie

Nici o urmă de mândrie

Iar acei câțiva colaci

Să îi dați la cei săraci

Nici o flamură sau rit

Priviri triste de granit.

O zi înaltă, una joasă

Sunt simbol în a lor casă

După apusul răsărit

Se înalță ce ai gândit.

Se credea că nor de apă

Spală totul și deșteaptă.

Singur a rămas mormântul

Primul glas are pământul

Pe domnitoarele cărări

S-a ajuns trudind pe scări.

S-a dus viața, o știință

N-a murit c-a fost credință

Spre zări mari cu alte stele

Unde nu-i plânset și jele.

Autor: Sorin Ismail