De ziua jertfei mă închin
Purtând în suflet apăsarea
Acelui timp mai greu ca marea
La cel ce-a fost zdrobit prin chin.
La lemnul crucii se ajunge
Popor și sfinți mărturisesc
Îmi curg lacrimi și șoptesc:
Prin cel ce l-a stropit cu sânge!
Cetăți întregi când s-au trezit
În parfum de lăcrămioare
Goarnele aveau glas slăvit.
Cerul sfânt, suspine grele
Jertfa, sfântul osândit
Iertau vremurile negre.
Autor: Sorin Ismail
Se scutur’ valuri de pământ
Taine mari iar s-au cernut
Frații tăi în arc grupați
Sunt ai tăi viteji soldați.
Ce frumoasă ești tu țară
Munții tăi păzind comoară
Dealuri cu poruncă vie
Țară sfântă Românie!
Un nou răsărit de soare
Recunoștință cu închinare
Mulțumim pentru lumină
Pentru o zi de trudă plină
Pentru fiii de crescut
Și-n viață ce n-am avut.
Pentru dragostea de-aproape
Și zile câte sunt date.
Mai la sud de Babadag
Se află țărmul mării drag
Cu versete de principiu
Care le-a cântat Ovidiu.
N-au fost zile numai flori
Și nici cerul fără nori
Am clădit sub greul vieții
Și-am dat biruri la imperii.
Pe un țărm de timp salvat
Sfântu Andrei ne-a creștinat
Fiecare om o cruce
Pe spinare în viață o duce.
La Uspenia în altar
S-a botezat robul cu dar
Ursitoarele au vestit
Om și geniu reunit
Fiu al cerului cu soare
Cu idei răscolitoare
Din trecut menit să învingă
Cel ce-a modelat o limbă.
De ce plângi vioară bună?
Rapsodia e română
Și Balada cea frumoasă
Românie țară aleasă.
Domnitor, stâncă în credință
Ne-a lăsat cu biruință
Putna, Voroneț, Tazlău
Huși, Borzești și Hârlău
Multe sfinte ctitorii
Pomenită-i și Vaslui
Trâmbițați în toată lumea
Ce-a zidit Ștefan al III-lea.
Doamne din mormântul sfânt
Ieși și lasă un cuvânt
La zări de mileniu trei
Nu-i țara cum tu o vrei.
Din Moldova ne-a fost dat
Cuza mare om de stat
Comparat cu cei de azi
Fug vacile din islaz
Cum au tot plecat români
De scârbă de acești tăciuni.
Clasă , clasă în două șine
Parvenită în însușire
Admit toți chiar fără ghid
Ura! Hoții din partid!
Pe la înălțimea fricii
Zboară coada rândunicii
Iară voi , ne-ați tot furat
Ne-ați mințit și înșelat
Veți rămâne amintire
Fără flori și mântuire.
Doamne dă ordin la Soare
Să trimită călătoare
Raze sfinte peste mări
Până la depărtate țări.
În Infern de libertate
Nici cuvinte nu se poate
S-a umflat cleptocrația
Subminând democrația.
De la mare la Iernut
Fariseii ne-au vândut.
De-ale voastre minciuni late
Rămân valuri nemișcate.
Crezul unei vieți ce plânge
Se invită demoni s-o alunge
Toate au răspunsul lor
Câștigător e un popor.
La un cer cu mâna întinsă
Ține Biblia deschisă!
Vântul, nu suflă zadarnic
Schimbă polul cel tiranic!
Mărturisind ca acel tâlhar
Voi veți trece un hotar.
Din Hobița la Coloană
Infinitul ne tot cheamă
La o Masă a Tăcerii
Unde-i prinț un fiu al ierbii.
Ce te uiți galeș mândruță
E Poarta celor ce sărută!
Doamne câte învățăminte
În dalta unui părinte!
Din Suceava la Cazane
Cerul visului ne moare
Cine aruncă piatra în baltă
De-i sar stropii pe cravată?
Și cultura e condusă
De nebuni cu zgarda pusă
Care cenzurează artă
Și împart lături la câini
Blasfemii, colb, mărăcini
Să mai rupă rădăcini?
S-a expus bărbați cu țâțe
Asta-i proba de virtute?
Și femei, mai jos bărbați!
Să rămânem mască, frați.
Cât albastru de citit
Avea cerul nesfârșit
Iar tavanul cel cu grindă
Ei l-au dat pentru o ghindă!
Țară, țară milenară
Coiful tău de odinioară
Și brățări de la vechi daci
S-au pierdut expus frumos
Chiar în Țările de Jos.
Iar cu foc se-aprind orașe
Vin cutremure spinoase
Ard păduri, arde pământ
Și lăcașuri de cult sfânt...
Am obosit să scriu de toate
Aș da pana la o parte
Tristețile au taina lor
Sunt nespuse tuturor!
Fiecare an e parte
De hazard și nedreptate
Dar pe Iuda l-au ales
În fiece zi din mers
Nu-i nimic mai sfidătoare
Decât înalta trădare!
Cu vânzări și fapte moarte
Nu se-ajunge prea departe
Se primesc la mărturie
Și josnici la temelie.
Autor: Sorin Ismail
(,,Alea iacta est")
Epidemie-i de pătați
Pe la șoimii cei înalți
Magistrați numiți de caste
Și de șeful de la oaste.
Milioane și-au scris gândul
Ce l-a anulat stăpânul
Epidemie-i de pătați
Pe la șoimii cei înalți.
Drept la vot, părtași la vot
Rubiconul în legi romane
Era test pentru pumnale.
Vine Curtea șterge tot.
Epidemie-i de pătați.
(Idus Martiae)
Autor: Sorin Ismail
Sărmanul melc și-a sa povară
Când s-a născut n-a fost greșeală
Greșeală a fost când lupii răi
Hrăpăreți tot mai călăi
S-au înțeles la stâlp cu bec
Să-i fure hrana de la melc.
Jivine-au fost și-au să mai fie
Cu tupeu nemernicie
Bietul melc și viața lui
La mila hapsânului.
Vai de ea democrație
În a lupilor frăție.
Sărac melc s-aibă-o pâine
S-a dus până în țări străine
Lăsând copii, bunici, părinți
Să se roage la cei sfinți.
Lupilor, nici nu le pasă
Când poporul emigrează.
S-a ales praful de țară
Când și viespi se angajară.
Numai nori și rele minți
Peste țară cuibăriți!
Răi și hoți s-au tot unit
Iar pe melc l-au tot gonit.
Treceau ani fără noroc
Și veneau mai răi în loc
Să privească glia frunza
Cum îi fură lupii muza.
Atunci melcul cum să tacă
Când disprețul îl provoacă?
Fiecare melc în parte
Are setea de dreptate!
Când melcul vota să-i doară
I-au spus: pleavă socială!
În trădare și minciună
Ani cu ani se prind de mână
Nu-i mai rabdă nici Hristos
Anii seci, fără folos!
Licurici ce-n vremuri tulburi
Au servit pe lângă stâlpi
Au venit acum în piețe
Să-i provoace pe melcuți!
Greieri ce-au iubit arginți
S-au dezis și de părinți.
Cei cu ură l-au scuipat
Pe melc blând și cumpătat.
La protestul disperării
A venit cu steagul țării!
Căci credința l-a învățat
Să întoarcă obrazul celălalt.
Într-o țară cu dictate
Legile sunt sub lăcate!
Când să spargă cochilia
Lupul și-a tăiat gingia
Du-te lup mânat de rele
În străfunduri cu nuiele
Pe pământ în lumea mică
E mai harnică o furnică.
Nu-i botezul fără apă
Cum nu-i lege fără țeapă
Pe un sloi uitat de soare
Nu există o schimbare.
Spune-i Lunii melc cu glugă
Să mai tragă câte-o rugă
Să ne scape de acoliți
De șacali și parveniți
De un mare ticălos
Șarpe crud și veninos
Ce-a mușcat din omenie
Și-a făcut-o dușmănie.
Corul vulpilor servante
În minciună practicante.
În grădina Maicii Mare
Nu e loc pentru trădare!
Dulce-i cerul, trece luntrea
Iar melcul ajunge fruntea
Melcul cel vestit plugar
Are scoica ca hambar.
Țara sa cuvânt tezaur
Din filoanele cu aur.
Melcul care ține post
Să nu-și piardă al său rost
Moștenit de la strămoși!
În splendoarea de pe munte
Munții cei stâncoși , cărunți
Nu și-au plecat niciodată
Demnitatea consacrată!
Pe când setea de putere
Haita lupilor o încheie
O altă lume se ridică
Din cenușa risipită.
Autor: Sorin Ismail
Românie sfântă carte
Eu te cânt , tu ești departe
Cu gândul, la ai tăi eroi
Iar cu sufletul la noi.
România mea străbună
Codri tăi, doine îngână
Din izvoarele de munte
Răsar râuri reunite.
Toate păsările-n cor
Neamului îi dau onor
România mea duioasă
Te-ai gătit ca o mireasă.
În grădina ta cea sfântă
Florile-s viteji ce luptă
Românie, mamă bună
Toți străjerii tăi se adună
Crezul lor este mândrie
E credința cu tărie.
Mircea, Țepeș și Mihai
Soare sfânt în colț de rai
Furturi, jaf, război, trufie
Le numesc democrație.
Mircea ieși din a ta glie
Și stârpește a lor hoție
Iar Mihai să ne închine
C-au putut să ne dezbine
Țara noastră, un popor
Un popor învingător.
Doina dintre munți și ape
Ne-arată între țări bogate
Tu române , om de zor
Viața nu-i un simplu dor.
Doamne apără-ne viața
Ne deschide nouă poarta
Ca a ta înțelepciune
Să pătrundă-n națiune.
Iară tu român frumos
Om de pace, omenos
Ține steagul ca solie
Iar pe hoți, în colivie.
Autor: Sorin Ismail
Coboare gloria la Cluj printre ramuri
Să triumfe țara să sune Ardealul
Boltiri sclipind, emană a lor haruri
Străvechea cetate-și urmează idealul.
Intrați cetățeni prin poarta cetății
Vă rămâne numele sub sigla eternității.
Clopotnița grăiește în mijlocul de noapte:
E toamnă îmbelșugată, e primăvară în acte?
Fie viața noastră în dragoste deplină ,
surâde și grădina când ziua e senină.
Crească în noi voința de strașnicul acum
Nu mâine sau la anul, învinși nicidecum!
Veniți spre Centrul cetății sublime
Cu felinare aprinse și îmbrăcați în ie.
Un gând să ne insufle destoinicii eroi
Clujul mai presus și noi oștenii săi.
Rămânem frați, în spectrul de lumină
Când sufletul vibrează și inima e plină
Vă așezați la noi din depărtate zări
Împodobim cu voi celestul vas cu flori.
Arhaici sunt anii ce freamătă la Cluj
În colorit de frunze, pe buze un nou ruj
Cu galben senin, semnez pe-un cer târziu
Clujul e străbunul, părinte și fiu.
Autor: Ismail Sorin
Făclii în eter
Sclipiri cu veșmânt
Viitor la trecut
Trecutul pierdut.
Însemne cu fleur
Privesc stingher
La întuneric de zări
Făclii în eter.
Valuri de mări
Ferestre în nori
Adie în vânt
Sclipiri cu veșmânt.
Cine a crezut
Pe mări plutitoare
Oglinzi în soare
Viitor la trecut?
Nestinse războaie
Universul tăcut
Rânduri, coloane
Trecutul pierdut.
Trecutul pierdut
Viitor la trecut
Sclipiri cu veșmânt
Făclii în eter.
Autor Ismail Sorin
Am plecat fără nici un răspuns
Și am fost dus.
Aproape nu era, departe se pierdea
Niciunde dispera.
Am să mai caut , încerc, în cerc
S-o găsesc.
Am citit o carte de vis
Un ram fără frunze
Nu intră în paradis.
Miresele flori în vii culori
Sunt pentru noi.
Am ucis o clipă, alta se naște
Iubirea renaște.
Viața-i o frunză, un vis ca o apă
Să curgă cu roadă.
Copaci vechi sunt romantici poeți
Celebri în ritm, interpreți.
Pe orice linie s-a pavat provocare
De culori, cuvinte și aurore boreale.
Autor Ismail Sorin
Pamflet
Doamne câte aș izbuti
Un sprijin dacă aș primi
Aș aprinde și tăciuni
Și aș face rugăciuni.
Iacă sprijinul venea
Omul nu se mulțumea
Doamne aș mai vrea și-o casă
Cu etaj și o curte spațioasă.
Când și casa se primi
Omul încă mai cerși.
Doamne de-aș avea ogoare
Cu izvoare și în soare
Le-aș semăna, le-aș uda
Tragă sluga, eu voi sta
Și în semn de mulțumire
Voi face și-o dăruire
Zece ouă de găini
Și-un vițel de prin vecini.
Voi fi cel ce prind putere
Și avere și trofee
Mă voi așeza sus, sus
N-o fi altul mai presus
Zgândăr cerul cu elice
Pe cei slabi îi joc popice
Șef la bani, lux și femei
La copii le iau ponei.
La așa viață îmbelșugată
Cine îmi va sta în față?
Cu mâna să rup din nor
Mărire și-un trai ușor...
De pe coasta întunecată
Se arăta în cer o dată.
El nu și-a ținut cuvântul
Nici n-a folosit pământul
Pentru zile numărate
A strâns coșul cu stigmate
Viața însăși o revistă
Răspândea o veste tristă.
Autor: Sorin Ismail
Din lumea o scenă cu stor coborât
Se înalță în versuri ilustrul trecut
Și pot chitare și onor castaniete
Să-i vrăjească pe tineri și dame cochete.
Se întrupa atunci din cuvinte, o punte
Până la valuri cu pricini temute
Ca oameni surprinși de al stihiilor șoim
Să nu eșueze, să ajungă la țărm.
Călăreți și trăsuri de povară, calești
Prin locuri aride puteai să întâlnești
Se întâmpla în urmă cu sute de ani
Pentru spor în poveste, iubire și bani.
Timpul zboară și lumea pășește
Pe un nou mileniu, aceeași poveste
Aceleași mori doritoare de vânt...
Îmi pun o întrebare: Eu cine sunt?
Când eram mic jucăuș prin ogrăzi
Gândeam ca cel mic cu chiot pe străzi
Întoarcem o filă și june într-o școală
Am prins drag ,de o divină profesoară.
O voce muzicală, cu viu stil ce avea
Cu proză și vers atmosfera creștea.
Fereastra deschisă și norii în zbor
Se evoca, pe cel mai iubit scriitor.
Trec anotimpuri și junele crește
De o fată în clasă se îndrăgostește
Cât a durat iubirea mă vedeam împărat
Cu palat din piatră, pe munte încălecat.
Vremea în valuri și gândul promis
Nu și-au onorat jurnalul deschis
Pentru trauma în suflet, un rău debordant
Am bănuit de eșec, pe un coleg mai pătat.
Avea vină și cerul, prea s-a depărtat
De mine prea smerit cu sacii de păcat
Dar nu acuzam pe Tatăl, pe Fiul, pe Măicuță
Să nu mi se mai șteargă și ultima steluță.
Tristețea se adâncește și strică vestea bună
Dragostea nu-i aceeași cu un ascuns de lună
Căci luna își revine și varsă peste semeni
Răspuns de voie bună și raze dulci de-asemeni.
Când eram mai copt ,ajuns la vârsta verii
Conjugam în taină secretele puterii
Studiam și noaptea un mare filosof
Ca după marea luptă să nu mai spun of, of.
Sculați frați să mergem la pas, acolo
Cu noi în vers este și marele Apollo
Deplâng aceste lupte cu iz clar șifonat
Ce-au adus pe corp, răni și nițel capul spart.
Cu gaze inhalate și brațul sângerând
Ne vom mai duce noi acolo, în curând?
A fost un crez năvalnic, oare această luptă
În clinci cu un balaur să îl învingi prin trântă?
Schimbarea o să vină cu multă dibăcie
Nu cu șef Apollo , în mica erezie
Chemați sunt toți să fie, muguri pe o creangă
Și mugurii în floare ,să mai aducă roadă.
Iubita ce a fost ,un farmec adorat
În viața ei curată n-a mers după pătat
Nici cerul nu-i dator să-mi facă mie cinste
Eu sunt lui îndatorat să îi respect cuvinte.
Când am ajuns târziu la aceste învățăminte
Luna strângea un nor cu brațul ei fierbinte
Pentru stranii fapte în timp desfășurat
Am un răspuns ferm: Sunt cel mai vinovat.
Autor: ISMAIL SORIN
