M-am născut

M – am născut lângă o stradă

Cu izvoare reci și dulci

Drumul ei ducea în centru

Spre înălțimea unor cruci .

Și cum junii ani  trecură

Se dictează în natură

Forumul cel aplicat

Anii vin, ani au plecat .

Mi – a venit în zi cu rouă 

Să tai luna pe din două

Să o prind pe înserat 

Când din nori s – a arătat.

Nu știam că jumătate 

Merge spre moarte cu acte 

Căci de n – o iubești întruna

Jumătatea nu – i nici una.

Să o fi furat pe toată 

Pe – a pământului nepoată

Nu să bat în toba vieții

Să fac zgomot dimineții.

N - am să mai împart procura

Îmi dau suflet pentru una.

De atunci , nu mai tai lună

Nici mai rup flori din cunună

Nu mai stau îmbrățișat

În lan cu pământ uscat.

Și trăiesc să văd mirese 

Firul vieții cum se țese.

Trec frumos pe lângă toate 

Ca un om cu multă carte.

Mă ridic străbat lumina 

Când apare  întunecimea.

Cum revarsă unii ura

La natură – i și măsura.

Se înec  zile curate 

În mocirla celorlalte.

Doamne tu cu o misivă 

Pe cinci nopți le faci grădină

Și așezi două cu sare   

Pentru unda călătoare

Atunci foamea  s – a sfârșit

Și Omul a biruit.

Iar când vezi malul în soare

În lumina orbitoare

Ți se pare c – ai ajuns

Însă valul te – a răpus.

Pentru suflet și lumină 

Sunt în arc săgeți cu ziuă

Valul rău să nu te ia 

Să veghezi cu dragostea. 

Iar iubirea cer cu soare 

Cu cosițele bălaie 

Dar și cel șaten sau negru 

Se întâlnesc l - același templu. 

Iar la locul după slujbă

Stau și cei cu roba lungă 

Dar și cei care sunt sare 

A pământului splendoare.

Nu mai strig , nu mă aprind 

Cu iubirea pot să  înving

Lumea un pământ rebel

Se sting licăriri în cer ...

Și tu ești mai frumoasă !

 Atunci când plânge  și o  săruți 

Se întoarce valul peste munți

Și orice chin oricât de mare

E  o  pace  între hotare.

De aceea scriu și scriem 

Amintiri și recviem 

Să nu – și uite gloata , glia 

Geniul ce – i poezia.

Autor :  Ismail  Sorin