M – am născut lângă o stradă
Cu izvoare reci și dulci
Drumul ei ducea în centru
La – nălțimea unor cruci .
Și cum junii ani trecură
Se dictează în natură
Forumul cel aplicat
Anii vin, ani au plecat .
Mi – a venit în zi cu rouă
Să tai luna pe din două
Să o prind pe înserat
Când din nori s – a arătat.
Nu știam că jumătate
Merge spre moarte cu acte
Căci de n – o iubești întruna
Jumătatea nu – i nici una.
Să o fi furat pe toată
Pe – a pământului nepoată
Nu să bat în toba vieții
Să fac zgomot dimineții.
N - am să mai împart procura
Îmi dau suflet pentru una.
De atunci , nu mai tai lună
Nici mai rup flori din cunună
Nu mai stau îmbrățișat
În lan cu pământ uscat.
Și trăiesc să văd mirese
Firul vieții cum se țese.
Trec frumos pe lângă toate
Ca un om cu multă carte.
Mă ridic străbat lumina
Când apare întunecimea.
Cum revarsă unii ura
La natură – i și măsura.
Se înec zile curate
În mocirla celorlalte.
Doamne tu cu o misivă
Pe cinci nopți le faci grădină
Și așezi două cu sare
Pentru unda călătoare
Atunci foamea s – a sfârșit
Și Omul a biruit.
Iar când vezi malul în soare
În lumina orbitoare
Ți se pare c – ai ajuns
Însă valul te – a răpus.
Pentru suflet și lumină
Sunt în arc săgeți cu ziuă
Valul rău să nu te ia
Să veghezi cu dragostea.
Iar iubirea cer cu soare
Cu cosițele bălaie
Dar și cel șaten sau negru
Se întâlnesc l - același templu.
Iar la locul după slujbă
Stau și cei cu roba lungă
Dar și cei care sunt sare
A pământului splendoare.
Nu mai strig , nu mă aprind
Cu iubirea pot să înving
Lumea un pământ rebel
Se sting licăriri în cer ...
Și tu ești mai frumoasă !
Atunci când plânge și o săruți
Se întoarce valul peste munți
Și orice chin oricât de mare
E o pace între hotare.
De aceea scriu și scriem
Amintiri și recviem
Să nu – și uite gloata , glia
Geniul ce – i poezia.
Autor : Ismail Sorin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu