Să iubești vara din toamnă
Iarna aduce primăvară
Primăvara la sosit
Vede verde înflorit.
Vara cu toți la cosit
Lanuri galbene șiroaie
Flori oglindă către soare ,
Pentru zile ce - am trudit.
Livezi și ogoare pline
Dăruiesc un început
Toamna vine cu împlinire.
Iar în iarnă am tăcut
Răsfoind în calendare
Alb îngheț s - a așternut.
Autor : Ismail Sorin
Nu ne pedepsi, părinte
Pe noi ce rostim cuvinte
Când păcatele-s cât zgura
Tu te ocupă cu Scriptura.
Caută paragraf să ierți
Și pe noi să ne deștepți
Și ne apără cel Mare
Să nu cădem în pierzare
Într-o noapte adâncită
Ceții, viscolului, fricii.
Pe Pământ o asumare
Viața noastră trăitoare...
Și apoi ne-am ridicat
Pân’ la cer crucificat.
Nu ne osândi mai tare
Noi, cu faptele precare
Harul, marele prelat
Fiecăruia l-ai dat.
L-am primit, l-au refuzat
Iartă-ne, tu Împărat.
Ne-ai deschis tainele Tale
Stâncă vieții încercare
De la viața înrobitoare
La lumina Ta cea mare.
Autor: Ismail Sorin
Vine toamna, crengi pustii
Frunze galben ruginii
Frumos verde au avut
În ținutul cald , trecut.
Iar acum mai pătimaș
Noaptea în singurătate
Nostalgii pe - alei pătate
Se despart cu bun rămas.
Frunza cade printre noi
Spre sfârșitul început
În vânt și udat de ploi .
Nici un cântec fredonat
Muzele în straie noi
La un ceas glorificat .
Autor : Ismail Sorin
M – am născut lângă o stradă
Cu izvoare reci și dulci
Drumul ei ducea în centru
La – nălțimea unor cruci .
Și cum junii ani trecură
Se dictează în natură
Forumul cel aplicat
Anii vin, ani au plecat .
Mi – a venit în zi cu rouă
Să tai luna pe din două
Să o prind pe înserat
Când din nori s – a arătat.
Nu știam că jumătate
Merge spre moarte cu acte
Căci de n – o iubești întruna
Jumătatea nu – i nici una.
Să o fi furat pe toată
Pe – a pământului nepoată
Nu să bat în toba vieții
Să fac zgomot dimineții.
N - am să mai împart procura
Îmi dau suflet pentru una.
De atunci , nu mai tai lună
Nici mai rup flori din cunună
Nu mai stau îmbrățișat
În lan cu pământ uscat.
Și trăiesc să văd mirese
Firul vieții cum se țese.
Trec frumos pe lângă toate
Ca un om cu multă carte.
Mă ridic străbat lumina
Când apare întunecimea.
Cum revarsă unii ura
La natură – i și măsura.
Se înec zile curate
În mocirla celorlalte.
Doamne tu cu o misivă
Pe cinci nopți le faci grădină
Și așezi două cu sare
Pentru unda călătoare
Atunci foamea s – a sfârșit
Și Omul a biruit.
Iar când vezi malul în soare
În lumina orbitoare
Ți se pare c – ai ajuns
Însă valul te – a răpus.
Pentru suflet și lumină
Sunt în arc săgeți cu ziuă
Valul rău să nu te ia
Să veghezi cu dragostea.
Iar iubirea cer cu soare
Cu cosițele bălaie
Dar și cel șaten sau negru
Se întâlnesc l - același templu.
Iar la locul după slujbă
Stau și cei cu roba lungă
Dar și cei care sunt sare
A pământului splendoare.
Nu mai strig , nu mă aprind
Cu iubirea pot să înving
Lumea un pământ rebel
Se sting licăriri în cer ...
Și tu ești mai frumoasă !
Atunci când plânge și o săruți
Se întoarce valul peste munți
Și orice chin oricât de mare
E o pace între hotare.
De aceea scriu și scriem
Amintiri și recviem
Să nu – și uite gloata , glia
Geniul ce – i poezia.
Autor : Ismail Sorin
Mamă templu ca un soare
Pildă cu mărgăritare
Caldă ca o zi de vară
Amintirile coboară .
Mama sufletului bun
Prin furtuni ai mers pe drum
A plouat , apoi a nins
Astăzi cerul ți - e deschis .
Mama bunului rămas
Fericirea - i ca un ceas
Numai , numai c - a venit
A plecat ești pedepsit .
Mamă la sfârșit de drum
Fiii , fiicele - ți rămân
Să contemple zările
Și pe întins culorile .
Peste margini de lumină
Peste flori care suspină
Pe înțelesul tuturor
De tine mamă ne e dor
Din nădejde și din vise
S - au făcut istorii scrise
Din mileniile mari
Tot ce - i scris poți să le ai
Ne - am rugat la veșnicii
Pentru a fi mândri copii
Vom da timpul înapoi
Tu mamă să fii cu noi .
Autor : Ismail Sorin
