Din o mie de cuvinte
Patru sute sunt morminte
O sută–s pentru Cuvânt
Uneori nici chiar atât.
Două sute sunt cu stare
Răsfoind singurătăți
Peste ramuri în cetăți
Pentru zile trecătoare.
Două sute zbor în vânt
Înaripate , grăitoare
Au totuși un conținut.
Și rămân o sută alese
Care arată ce – ai trudit
În viața ce ai trăit.
Autor: Ismail Sorin
Fiul tău în suferință
Schimbă era cu putință
Când prorocii au vestit
Ei , Fecioara , te - au numit.
Pânza templului s – a rupt
Și lumina a scăzut
Maria în plânse rânduri
Porți durerea sa în gânduri.
Nu – i de ajuns cuiele – n mâini
Și piroanele – n picioare
Pătruns de sulița cea mare
Ți - a plâns sufletul mai tare.
Maria , în fior de dor
Fii mama noastră a tuturor
Las’ durea pentru voi
S – o împărtășim și noi.
Trec milenii, se vor duce
Noi vom fi părtași la cruce
Lacrimile tale în zare
Spălau nedreptatea mare.
Iară crucea – i ca o poartă
A curs sânge care iartă
Pe tâlhar l - a mântuit
Și tu poți fi mântuit !
Autor: Sorin Ismail
Stele în amurgul lor
Au căzut în viitor
De pe bolta cu căzute
Au răspuns atât de multe.
Să lucească numai lor
În sclipirile polare
În spații extra stelare
Și omului iubitor.
Dintre stele , fulgi de nea
Când izvoarele țâșnesc
Se naște aleasa ta.
Pentru steaua ce - o iubesc
Gingașă ca fericirea
Ani lumină se topesc.
Autor : Sorin Ismail
Părinte ce – ai văzut la noi,
Necredincioși și tot mai răi,
Și atâtea vieți de câte ori ?
Când numele ți – am lepădat
Tu cerul lunii l – ai păstrat.
Noi otrăvitele săgeți
Iar tu cu dragoste ne ierți
Căci cerul nu se dă bătut
Când fapte rele am făcut .
El te iartă și te învață
Cum să nu greșești în viață
Îți aplică cu măsuri
Biblicele învățături .
Fie ploaie sau răcoare
Fie piatra de încercare
E nădejdea ce nu moare .
Noi din viscol am ieșit
Cu glas sfânt împărtășit
Iară tu dar minunat
Pentru toate ne – ai iertat.
Când copii păcătuiau
Tați și mame se rugau
Cu vrednică închinare.
Dumnezeu lumina mare
Raza sutelor de soare
Tu ne – ai șters păcatele
Ne – ai iertat și faptele
Celui mare cu știință
Îi mulțumim cu umilință .
Autor : Ismail Sorin
Să iubești vara din toamnă
Iarna aduce primăvară
Primăvara la sosit
Vede verde înflorit.
Vara cu toți la cosit
Lanuri galbene șiroaie
Flori oglindă către soare ,
Pentru zile ce - am trudit.
Livezi și ogoare pline
Dăruiesc un început
Toamna vine cu împlinire.
Iar în iarnă am tăcut
Răsfoind în calendare
Alb îngheț s - a așternut.
Autor : Ismail Sorin
Nu ne pedepsi, părinte
Pe noi ce rostim cuvinte
Când păcatele-s cât zgura
Tu te ocupă cu Scriptura.
Caută paragraf să ierți
Și pe noi să ne deștepți
Și ne apără cel Mare
Să nu cădem în pierzare
Într-o noapte adâncită
Ceții, viscolului, fricii.
Pe Pământ o asumare
Viața noastră trăitoare...
Și apoi ne-am ridicat
Pân’ la cer crucificat.
Nu ne osândi mai tare
Noi, cu faptele precare
Harul, marele prelat
Fiecăruia l-ai dat.
L-am primit, l-au refuzat
Iartă-ne, tu Împărat.
Ne-ai deschis tainele Tale
Stâncă vieții încercare
De la viața înrobitoare
La lumina Ta cea mare.
Autor: Ismail Sorin
Vine toamna, crengi pustii
Frunze galben ruginii
Frumos verde au avut
În ținutul cald , trecut.
Iar acum mai pătimaș
Noaptea în singurătate
Nostalgii pe - alei pătate
Se despart cu bun rămas.
Frunza cade printre noi
Spre sfârșitul început
În vânt și udat de ploi .
Nici un cântec fredonat
Muzele în straie noi
La un ceas glorificat .
Autor : Ismail Sorin
M – am născut lângă o stradă
Cu izvoare reci și dulci
Drumul ei ducea în centru
Spre înălțimea unor cruci .
Și cum junii ani trecură
Se dictează în natură
Forumul cel aplicat
Anii vin, ani au plecat .
Mi – a venit în zi cu rouă
Să tai luna pe din două
Să o prind pe înserat
Când din nori s – a arătat.
Nu știam că jumătate
Merge spre moarte cu acte
Căci de n – o iubești întruna
Jumătatea nu – i nici una.
Să o fi furat pe toată
Pe – a pământului nepoată
Nu să bat în toba vieții
Să fac zgomot dimineții.
N - am să mai împart procura
Îmi dau suflet pentru una.
De atunci , nu mai tai lună
Nici mai rup flori din cunună
Nu mai stau îmbrățișat
În lan cu pământ uscat.
Și trăiesc să văd mirese
Firul vieții cum se țese.
Trec frumos pe lângă toate
Ca un om cu multă carte.
Mă ridic străbat lumina
Când apare întunecimea.
Cum revarsă unii ura
La natură – i și măsura.
Se înec zile curate
În mocirla celorlalte.
Doamne tu cu o misivă
Pe cinci nopți le faci grădină
Și așezi două cu sare
Pentru unda călătoare
Atunci foamea s – a sfârșit
Și Omul a biruit.
Iar când vezi malul în soare
În lumina orbitoare
Ți se pare c – ai ajuns
Însă valul te – a răpus.
Pentru suflet și lumină
Sunt în arc săgeți cu ziuă
Valul rău să nu te ia
Să veghezi cu dragostea.
Iar iubirea cer cu soare
Cu cosițele bălaie
Dar și cel șaten sau negru
Se întâlnesc l - același templu.
Iar la locul după slujbă
Stau și cei cu roba lungă
Dar și cei care sunt sare
A pământului splendoare.
Nu mai strig , nu mă aprind
Cu iubirea pot să înving
Lumea un pământ rebel
Se sting licăriri în cer ...
Și tu ești mai frumoasă !
Atunci când plânge și o săruți
Se întoarce valul peste munți
Și orice chin oricât de mare
E o pace între hotare.
De aceea scriu și scriem
Amintiri și recviem
Să nu – și uite gloata , glia
Geniul ce – i poezia.
Autor : Ismail Sorin
Mamă templu ca un soare
Pildă cu mărgăritare
Caldă ca o zi de vară
Amintirile coboară .
Mama sufletului bun
Prin furtuni ai mers pe drum
A plouat , apoi a nins
Astăzi cerul ți - e deschis .
Mama bunului rămas
Fericirea - i ca un ceas
Numai , numai c - a venit
A plecat necontenit.
Mamă la sfârșit de drum
Fiii , fiicele - ți rămân
Să contemple zările
Și pe întins culorile .
Peste margini de lumină
Peste flori care suspină
Pe înțelesul tuturor
De tine mamă ne e dor
Din nădejde și din vise
S - au făcut istorii scrise
Din mileniile mari
Tot ce - i scris poți să le ai
Ne - am rugat la veșnicii
Pentru a fi mândri copii
Vom da timpul înapoi
Mama, tu să fii cu noi.
Autor : Ismail Sorin
Avem în suflet credința
Istoria noastră - i un dar
Moldova , Ardealul și Țara
Sunt torțe de jertfă - n altar
Să cinstim arcul Carpați
Inimile noastre frați
Cântăm Dunărea măiastră
Și marea cu val , albastră
Prețuim munții și dealul
Și câmpiile , hotarul
Închinăm un gând și noi
Sufletelor de eroi.
Iară limba ta române
Limbă ca un vers anume
E plăcută și-adorată
Ca o floare parfumată.
Tu întinzi brațele-ți tari
Prietenilor solidari.
Și pe toți să ne îmbie
Briza zilei ce adie
În frumoasa Românie !
Sunt torțe de jertfă - n altar
Moldova , Ardealul și Țara
Istoria noastră-i un dar,
Avem în suflet credința.
Autor : Ismail Sorin
De dorul tău luminile din soare
Mereu se sting și se aprind mereu
Ți-am modelat suspinele la greu
Să fie clipa mai înălțătoare.
Pentru tine am sculptat cuvinte
Și le-am dat o formă, într-un poem
Să oglindească o dragoste fierbinte
Un cântec cu accente de boem.
Noblețea mea cu sufletul cât cerul, Ți-am scris în palmă: "Tu mi-ai fost îndemnul"
Când raze mari de soare au venit Să îți lumineze chipul dezvelit.
Măritul țărm cu scoicile în soare Întâi un val și prima sărutare
- N-ai vrea să simți și azi acei fiori? Cea mai frumoasă zână dintre flori!
Iubito, timpul suntem noi, tu și eu Să umplem spații cu mărgăritare
De dorul tău luminile din soare Mereu se sting și se aprind mereu.
Autor Ismail Sorin
